În li bertate

era o plăcere să ieșim împreună

ca o scuză imputată realității ne identificam

aproape în oricine intra în raza noastră de percepere a i

realului

din cînd în cînd ne mai trecea pisica prin față iar în

tîmplător

cîte un flegmen își făcea datoria în

apropiere

lăsam de fiecare dată vina de a nu iubi în casă

pe palmele unor cărți special pentru achitarea noastră con

cepute

e aidoma ție cum ai fost îi zic nu știe ce-o

așteaptă e de aceeași aură acoperită zîmbești

eu te am pe tine părea că spui și numai pe

timpul zilei dar am totuși pe cineva

după un timp a devenit banal ne văzusem în toți

îi cunoșteam am renunțat la ieșirile noastre deși

amîndoi avem cîte un protejat secret în li

bertate

și care umblă cu privirea după noi

și ultima palmă de laț

începe să iasă viața din mine

a dibuit locul pe unde să fugă

i se scurge privirea după altul

deocamdată ezită naivă

nu-mi dau seama ce mai așteaptă

poate un ultim sărut o ultimă

îmbrățișare o lacrimă

vom ieși la un film la o terasă

de data asta îi fac toate poftele

dacă va ține pasul voi negocia

la sînge și ultima palmă de laț

Încă

are pulpe de lapte ochi de afină

noapte paranoapte nu

te atinge de țîța ei

curgătoare trăiește lumină

pe o buză de floare liană

tocmai din stea vrem idei

cine să plece ei nu cîndva

iute cade linul iese

i nu-l acoperă apa cine

vine mi te caută pleoapa

hai măcar du-te rămîi

tragică pata încă

o încă încă

Lumea e a celor cunoscuți

mă doare-n fluierul minții de lătratul vostru

din circumvoluțiuni premiate cu oase de pește

cu mieji de ochi storși în palme de ceară

de toți pupătorii de moaște

mă doare-n cumulul de fițe de scheunatul garofițelor

cu buricul nelegat sucit pe după gîturi înțepenite

cu lucruri ce trag de oiștia șlițului

ete că lumea e numai a celor cunoscuți

mărunți desculți în ochiul boului

trecuți la 19 ani de a treia vîrstă rupți

din palma normalului ca deget arătător

mă doare-n barca burții de voi cei drepți

corecți aritmetice păpuși pe limbi călcînd și

pe spinări întinse la capătîiul unui stîrv sărbătorind

e tot o varză murată dintr-un capăt în altul

de crudă puțea a hoit și a balegă mi-e scîrbă

de scutecul ăsta ronțăit în care mă șicanează iarna

ființa nu crede în ceva ființa crede ceva

de care oricînd se poate lepăda senină

cînd își năpîrlește vederea alege iarăși

calea cea mai dreaptă dintre toate căile întortocheate.

Amintindu-ne

Ochii ei nisipoși gura ei nisipoasă

ochii mei pămîntoși gura mea pămîntoasă

inima ei și a mea ca un snop de culori

din pămînt arcuit pînă la nori

de ce plîngi de ce plîng ne sufocă

de ieri de aseară de acum acel gînd

depărtează-te cît poți colindă

șoapta ei timpul meu și rîd

fără să rîd și strig fără să strig rămîn

sub umbra fidelă pe caldarîm ochii ei nisipoși

gura ei nisipoasă ochii mei pămîntoși

gura mea pămîntoasă a ei și a mea

inima ca un snop de culori din pămînt

arcuit pînă la nori ne lovim unul de altul în gînd

ne privim nu ne spunem nimic nu rămînem

nici mirați nici amintindu-ne.

Mă întorc

pe cealaltă parte. Despre

Iubit nu cred nicio iotă.

Din ce ni se spune, creste,

Învinse mor într-o grotă.

Tună. Fără să plouă, des

cresc fulgere fără mine;

Trece tip-til, motiv grotesc,

De dare și ascuțime.

Ceasule. Nou decojite,

Secunde, ora își caută;

În șoaptă, reamintite,

Cele din trasul pe roată.

Trece gîndul împărat

Întunericul trece pe la fiecare ușă

în dreptul ferestrelor poposește mai îndelungat

ziua mai ales cîte unul cu el să stea la taifas

orice temere orice presupunere îl provoacă

să îndemne pe idiot la suferință

niciodată întunericul va întuneca

el face din apă o lună imensă

în care cu șapte înotătoare

stele țîșnesc dintre zodii

cu mîna făcută streașină deasupra ochilor lumii

trece gîndul împărat