(Su)punere în ur/mărire

                                              

… Alo! Bună ziua! D-l Frunză? Vă salut! D-l Verde, sunt. Da. De unde?... Din revista Dunga. Sigur! Mi-au plăcut poemele dumitale pentru care te şi felicit. Unde-ai fost domnule pîn-acum, cine eşti domnule?... nu credeam să mai apuc aşa ceva! Ei… vă rog, nu aveţi dreptate; pe mine foarte rar mă impresionează ceva; sincer! Ai un „ceva” al dumitale, aparte, un fel de a gîndi, mai… nu domnule, nu glumesc! Chiar v-aş ruga dacă aveţi volume publicate… Ei, cum, niciunul?! Da… aveţi dreptate, aşa e dar timpul trece! Chiar mi-aş dori să vă cumpăr din librării; aşa talent mai rar domnule. În regulă, sigur, sigur. Atunci, la bună vedere! Poate ne vom întîlni să ne cunoaştem.

            Într-un oraş, într-un parc, într-un ceas de amiază:

- Onorat, d-le Verde!

- Asemenea stare, d-le Frunză! Mă văd nevoit scumpe domn, a spune fără să fie o linguşeală, că se vorbeşte de dumneata, şi încă…

- De mine?... dar eu nu sunt cunoscut, ce s-ar putea spune în ceea ce mă priveşte, deşi, plecînd de la premisa că pînă la proba contrarie să am o anumită doză de încredere în dumneata, mă văd nevoit să cred…

- o, dar glumind, n-ar trebui să aduc vreo îndoială…

- oh, sigur că nu; nu, dar mărturisesc faptul că mă speriasem.

- … însă acum, îţi spun sincer, nu este cazul.

- adică…

- da, da!… şi încă sus de tot! … eşti urît, domnule! Nu la înfăţişare sau la suflet, mă-nţelegi…

- dar, de ce domnule, cine să mă urască, de ce?...

- oho!... majoritatea; cineva care atrage atenţia fără de vreun ajutor, aşa cum ai reuşit dumneata, în genere, trebuie să fie urît; asta e! asta e lumea de trăim în ea. Dacă te-ar fi ajutat X ori Y, scăpai; se cunosc între ei, la un moment dat au fost amici, prieteni buni sau de conjunctură, îşi cunosc punctele slabe, se tem unii de alţii; e un fel de reţea cu reguli tacite pe care le respectă cu sfinţenie: tu pă’la eu pă’sta, tu azi eu mîine şi tot aşa; pe cînd dumneata, singur, nu e bine… se înţeleg între ei şi-ţi fac felul.

- ce-au să-mi facă domnule, mă speriaţi!

- o, nu te gîndi la… nu! Te vor discredita, vor lansa zvonuri că ai fi copist, plagiator… însă prin alţii; ei se vor buluci să te consoleze, să-ţi ofere ajutorul, că respectivul e un ticălos, un pierde vară cufurit; asta-i ultima şansă pentru dumneata, să alegi pe unii dintre ei, nu contează pe care, altfel, ajungi prin parcuri, uite, ca dumnealui de se crede mare scriitor, şi chiar e, poate-l ştii…

- Nu, n-am avut…

- Are nişte texte, nişte idei!... dar s-a vrut singur, că schimbă el ordinea, că mai au ăştia o tehnică: cum te-au reperat, încep să te laude, să te invite prin cafenele şi cluburi literare, cenacluri, că te crezi alesul aleşilor dintr-odată; e un fel de pregătire dar şi o asigurare pentru ei; în caz că nu aderi la grup, dezamăgirea să-ţi fie şi mai puternică simţindu-te ignorat de toată lumea, în fap, fiind ignorat numai de ei; dar ce-i prost, este că această lumea ar cam fi dînşii… maimuţoii cu două capete!

- Să înţeleg din asta că dumneata nu…

- Cu ei! … doamne fereşte! Am fost şi eu tînăr, am scris, chiar mi-a plăcut; a trecut timpul şi mi-a trecut… cred că eu am alt har; de a descoperi… şi citesc, citesc, şi dau de unii tineri foarte înzestraţi cu talent; însă-i păcat… totul a luat-o razna. Am vrut să ştii… mă simţeam obligat, într-un fel, moraliceşte vorbind, să-ţi explic… deşi, recunosc, eu unul nu m-aş alătura…

- Vă mulţumesc d-le Verde. Nu sunt nici eu de acord. Mi-am dat seama că ştiţi foarte bine ce spuneţi, la început fiind numai o bănuială, acum sunt convins că v-aţi aflat într-o situaţie similară cîndva… nu sunt adeptul grupurilor; sunt nişte stupi în care depun mierea acelaşi albine, dacă depun, cert este că se folosesc de intrare; se ceartă între ele - grupurile zic, se ignoră, ba se ridică-n slăvi unele pe altele, chit că au aproape aceeaşi componenţă. Nu vreau să generalizez, ştiind că sunt şi excepţii, dar şi acolo dai de linguşeală şi prea-mărire ieftină, de te apucă sila. Prefer să… dar spuneaţi…

- Da domnule, eşti pe val, chiar dacă nu ştii, şi nu ştii nici ce te-aşteaptă… hai să luăm o bere!

- Sigur, poftiţi…

  

 La o terasă, la o masă, la o adică...

- Sunt unii, blocaţii, le spun eu, care afirmă că au sufletul curat; o să vezi, te vor încerca şi ei; sunt oamenii cuvîntului, doar că de teama ăstora, mai mult din silă, s-au resemnat oarecum; ajută pe cîţi pot fără tocmeală. Păi ce credeai, că o recomandare de la „cineva”, o prefaţă, postfaţă, o premiere sau antologare mai acătării, se dau pe ochi fardaţi? Ce vorbeşti nene!?

- Domnule, m-aţi năucit complet…

- Aş vrea să-ţi zic mai multe însă… apropos, mai luăm una?

- Sigur!vă ascult;

- Ţi-ar putea face foarte rău, sincer; contează tot timpul să fii atent, să nu te apuce entuziasmul prea uşor, la orice… pe asta se bazează ei, fiindcă încep cu „de unde-ai apărut domnule, cine eşti, nu speram să mai apuc aşa ceva!... „şi gata, trebuie să le cazi la picioare, să te sucească ei pe toate părţile, să le accepţi sfaturile şi sugestiile, pînă cînd nu te vei mai recunoaşte pe tine în ce-ai făcut, căci ei te vor altfel, de aceea te racolează; cînd se vorbeşte despre tine, despre ei să se vorbească mai întîi, că te-au inventat, că datorită lor… să nu le dai peste nas, tu, un puţoi de care nu ştie nimeni; mă scuzi, e o vorbă de-a mea…

- Sigur, înţeleg…

- Cei mai mulţi, sunt simpatizanţi ori susţinători politici sau chiar politicieni; se menţin unii pe alţii în funcţii peste tot cu deviza: dă-mi să-ţi dau, fără intenţii ascunse, ca să vezi! Trebuie să fii deschis la minte, să simpatizezi pe cine trebuie, mai ales dacă te ştie lumea şi vorbeşte de tine; rosteşti numele potrivit, ca un fel de parolă, şi gata. Te vezi peste tot: cu interviu luat, premiat, antologat alături de alţi „sus puşi” ca tine, invitat peste tot cu decontări de cheltuieli, cu proprii critici sau mă rog, aşa cum îşi spun unii frustraţi care nu pot lega două cuvinte fără ghilimele, ce mai, umflat cu pompa! Asta e lumea în care ne ducem nemaipomenitul de trai… că iar e rău dacă nu alegi cum trebuie; nu zic s-alegi, la modul general, zic; te trezeşti cîmpul de luptă dintre ei, şi atunci, dau şi unii dau şi alţii pînă cînd dispari de se liniştesc şi se împacă. Înainte nu era chiar aşa; mai scoteai şi cîte-un ban; acum, ioc! Mai bine măturător decît scriitor; li se face milă multora cînd văd cum dai cu mătura pe drumuri; scriitor, şi încă la început, parc-ai fi o muscă în mîncarea farfuriei vreunui simandicos ce nu se lasă pînă cînd nu te striveşte, chit că nu mai bagă lingura, după aceea, în mîncare. Mai luăm una?...

- Luăm!

- Adevărul e că ai talent, şi încă mult şi bun domnule, dar ai foarte mare grijă ce vei face cu el!...

- Cum adică, ce voi face…

- Ăhă!... cîţi au schimbat harul şi talentul cu prostia, să fii sănătos!

- Nu înţeleg… vă rog…

- Asta revelă sinceritatea şi naivitatea dumitale; e bine! N-o să greşeşti; e greu să-ţi rămîi stăpîn dar eu cred că o să fii în stare, sunt sigur; nu trebuie explicat asta; vei înţelege treptat, aşa cum trebuie. Sper să apuc ziua cînd să le rîd în faţă, domnule; să nu mă ocoleşti cînd vei avea nevoie de ajutor; ştii cum să dai de mine…

- Vă mulţumesc domnule, însă din cîte-am aflat astăzi  şi din ce mai ştiam, nu-mi rămîne decît o singură opţiune;

- da… mă rog!

- păi ce, asta e treaba unui scriitor?...

- naivitatea, ţi-am zis…

- cînd să mai scrie ori să citească dacă se ţine de asemenea practici?

- sinceritatea dumitale!...

- şi ce să se vorbească despre mine, cînd nu am cărţi publicate?

- ai altceva, mult mai important!

- ce domnule, mai important de cît o carte, ce să fie?

- altceva…

- mă rog, nu mă interesează; ce scriu, las moştenire, teanc; după moarte ştiu că te vorbesc toţi numai de bine;

- aveţi dreptate, recunosc… să te vadă mort, că te laudă să afle toată lumea de geniul pierdut; de-ar da Dumnezeu odată să se afle între ei... ăştia incomozi, să se unească! Ce bombă ar fi! Dar au ei grijă să nu se întîmple asta. Fii tare domnule! Poeţii, plîng ei mai uşor, dar cînd se încruntă, să te fereşti! Încearcă… nu te resemna! Aştept un semn!