(Su)punere în ur/mărire

                                              

… Alo! Bună ziua! D-l Frunză? Vă salut! D-l Verde, sunt. Da. De unde?... Din revista Dunga. Sigur! Mi-au plăcut poemele dumitale pentru care te şi felicit. Unde-ai fost domnule pîn-acum, cine eşti domnule?... nu credeam să mai apuc aşa ceva! Ei… vă rog, nu aveţi dreptate; pe mine foarte rar mă impresionează ceva; sincer! Ai un „ceva” al dumitale, aparte, un fel de a gîndi, mai… nu domnule, nu glumesc! Chiar v-aş ruga dacă aveţi volume publicate… Ei, cum, niciunul?! Da… aveţi dreptate, aşa e dar timpul trece! Chiar mi-aş dori să vă cumpăr din librării; aşa talent mai rar domnule. În regulă, sigur, sigur. Atunci, la bună vedere! Poate ne vom întîlni să ne cunoaştem.

            Într-un oraş, într-un parc, într-un ceas de amiază:

- Onorat, d-le Verde!

- Asemenea stare, d-le Frunză! Mă văd nevoit scumpe domn, a spune fără să fie o linguşeală, că se vorbeşte de dumneata, şi încă…

- De mine?... dar eu nu sunt cunoscut, ce s-ar putea spune în ceea ce mă priveşte, deşi, plecînd de la premisa că pînă la proba contrarie să am o anumită doză de încredere în dumneata, mă văd nevoit să cred…

- o, dar glumind, n-ar trebui să aduc vreo îndoială…

- oh, sigur că nu; nu, dar mărturisesc faptul că mă speriasem.

- … însă acum, îţi spun sincer, nu este cazul.

- adică…

- da, da!… şi încă sus de tot! … eşti urît, domnule! Nu la înfăţişare sau la suflet, mă-nţelegi…

- dar, de ce domnule, cine să mă urască, de ce?...

- oho!... majoritatea; cineva care atrage atenţia fără de vreun ajutor, aşa cum ai reuşit dumneata, în genere, trebuie să fie urît; asta e! asta e lumea de trăim în ea. Dacă te-ar fi ajutat X ori Y, scăpai; se cunosc între ei, la un moment dat au fost amici, prieteni buni sau de conjunctură, îşi cunosc punctele slabe, se tem unii de alţii; e un fel de reţea cu reguli tacite pe care le respectă cu sfinţenie: tu pă’la eu pă’sta, tu azi eu mîine şi tot aşa; pe cînd dumneata, singur, nu e bine… se înţeleg între ei şi-ţi fac felul.

- ce-au să-mi facă domnule, mă speriaţi!

- o, nu te gîndi la… nu! Te vor discredita, vor lansa zvonuri că ai fi copist, plagiator… însă prin alţii; ei se vor buluci să te consoleze, să-ţi ofere ajutorul, că respectivul e un ticălos, un pierde vară cufurit; asta-i ultima şansă pentru dumneata, să alegi pe unii dintre ei, nu contează pe care, altfel, ajungi prin parcuri, uite, ca dumnealui de se crede mare scriitor, şi chiar e, poate-l ştii…

- Nu, n-am avut…

- Are nişte texte, nişte idei!... dar s-a vrut singur, că schimbă el ordinea, că mai au ăştia o tehnică: cum te-au reperat, încep să te laude, să te invite prin cafenele şi cluburi literare, cenacluri, că te crezi alesul aleşilor dintr-odată; e un fel de pregătire dar şi o asigurare pentru ei; în caz că nu aderi la grup, dezamăgirea să-ţi fie şi mai puternică simţindu-te ignorat de toată lumea, în fap, fiind ignorat numai de ei; dar ce-i prost, este că această lumea ar cam fi dînşii… maimuţoii cu două capete!

- Să înţeleg din asta că dumneata nu…

- Cu ei! … doamne fereşte! Am fost şi eu tînăr, am scris, chiar mi-a plăcut; a trecut timpul şi mi-a trecut… cred că eu am alt har; de a descoperi… şi citesc, citesc, şi dau de unii tineri foarte înzestraţi cu talent; însă-i păcat… totul a luat-o razna. Am vrut să ştii… mă simţeam obligat, într-un fel, moraliceşte vorbind, să-ţi explic… deşi, recunosc, eu unul nu m-aş alătura…

- Vă mulţumesc d-le Verde. Nu sunt nici eu de acord. Mi-am dat seama că ştiţi foarte bine ce spuneţi, la început fiind numai o bănuială, acum sunt convins că v-aţi aflat într-o situaţie similară cîndva… nu sunt adeptul grupurilor; sunt nişte stupi în care depun mierea acelaşi albine, dacă depun, cert este că se folosesc de intrare; se ceartă între ele - grupurile zic, se ignoră, ba se ridică-n slăvi unele pe altele, chit că au aproape aceeaşi componenţă. Nu vreau să generalizez, ştiind că sunt şi excepţii, dar şi acolo dai de linguşeală şi prea-mărire ieftină, de te apucă sila. Prefer să… dar spuneaţi…

- Da domnule, eşti pe val, chiar dacă nu ştii, şi nu ştii nici ce te-aşteaptă… hai să luăm o bere!

- Sigur, poftiţi…

  

 La o terasă, la o masă, la o adică...

- Sunt unii, blocaţii, le spun eu, care afirmă că au sufletul curat; o să vezi, te vor încerca şi ei; sunt oamenii cuvîntului, doar că de teama ăstora, mai mult din silă, s-au resemnat oarecum; ajută pe cîţi pot fără tocmeală. Păi ce credeai, că o recomandare de la „cineva”, o prefaţă, postfaţă, o premiere sau antologare mai acătării, se dau pe ochi fardaţi? Ce vorbeşti nene!?

- Domnule, m-aţi năucit complet…

- Aş vrea să-ţi zic mai multe însă… apropos, mai luăm una?

- Sigur!vă ascult;

- Ţi-ar putea face foarte rău, sincer; contează tot timpul să fii atent, să nu te apuce entuziasmul prea uşor, la orice… pe asta se bazează ei, fiindcă încep cu „de unde-ai apărut domnule, cine eşti, nu speram să mai apuc aşa ceva!... „şi gata, trebuie să le cazi la picioare, să te sucească ei pe toate părţile, să le accepţi sfaturile şi sugestiile, pînă cînd nu te vei mai recunoaşte pe tine în ce-ai făcut, căci ei te vor altfel, de aceea te racolează; cînd se vorbeşte despre tine, despre ei să se vorbească mai întîi, că te-au inventat, că datorită lor… să nu le dai peste nas, tu, un puţoi de care nu ştie nimeni; mă scuzi, e o vorbă de-a mea…

- Sigur, înţeleg…

- Cei mai mulţi, sunt simpatizanţi ori susţinători politici sau chiar politicieni; se menţin unii pe alţii în funcţii peste tot cu deviza: dă-mi să-ţi dau, fără intenţii ascunse, ca să vezi! Trebuie să fii deschis la minte, să simpatizezi pe cine trebuie, mai ales dacă te ştie lumea şi vorbeşte de tine; rosteşti numele potrivit, ca un fel de parolă, şi gata. Te vezi peste tot: cu interviu luat, premiat, antologat alături de alţi „sus puşi” ca tine, invitat peste tot cu decontări de cheltuieli, cu proprii critici sau mă rog, aşa cum îşi spun unii frustraţi care nu pot lega două cuvinte fără ghilimele, ce mai, umflat cu pompa! Asta e lumea în care ne ducem nemaipomenitul de trai… că iar e rău dacă nu alegi cum trebuie; nu zic s-alegi, la modul general, zic; te trezeşti cîmpul de luptă dintre ei, şi atunci, dau şi unii dau şi alţii pînă cînd dispari de se liniştesc şi se împacă. Înainte nu era chiar aşa; mai scoteai şi cîte-un ban; acum, ioc! Mai bine măturător decît scriitor; li se face milă multora cînd văd cum dai cu mătura pe drumuri; scriitor, şi încă la început, parc-ai fi o muscă în mîncarea farfuriei vreunui simandicos ce nu se lasă pînă cînd nu te striveşte, chit că nu mai bagă lingura, după aceea, în mîncare. Mai luăm una?...

- Luăm!

- Adevărul e că ai talent, şi încă mult şi bun domnule, dar ai foarte mare grijă ce vei face cu el!...

- Cum adică, ce voi face…

- Ăhă!... cîţi au schimbat harul şi talentul cu prostia, să fii sănătos!

- Nu înţeleg… vă rog…

- Asta revelă sinceritatea şi naivitatea dumitale; e bine! N-o să greşeşti; e greu să-ţi rămîi stăpîn dar eu cred că o să fii în stare, sunt sigur; nu trebuie explicat asta; vei înţelege treptat, aşa cum trebuie. Sper să apuc ziua cînd să le rîd în faţă, domnule; să nu mă ocoleşti cînd vei avea nevoie de ajutor; ştii cum să dai de mine…

- Vă mulţumesc domnule, însă din cîte-am aflat astăzi  şi din ce mai ştiam, nu-mi rămîne decît o singură opţiune;

- da… mă rog!

- păi ce, asta e treaba unui scriitor?...

- naivitatea, ţi-am zis…

- cînd să mai scrie ori să citească dacă se ţine de asemenea practici?

- sinceritatea dumitale!...

- şi ce să se vorbească despre mine, cînd nu am cărţi publicate?

- ai altceva, mult mai important!

- ce domnule, mai important de cît o carte, ce să fie?

- altceva…

- mă rog, nu mă interesează; ce scriu, las moştenire, teanc; după moarte ştiu că te vorbesc toţi numai de bine;

- aveţi dreptate, recunosc… să te vadă mort, că te laudă să afle toată lumea de geniul pierdut; de-ar da Dumnezeu odată să se afle între ei... ăştia incomozi, să se unească! Ce bombă ar fi! Dar au ei grijă să nu se întîmple asta. Fii tare domnule! Poeţii, plîng ei mai uşor, dar cînd se încruntă, să te fereşti! Încearcă… nu te resemna! Aştept un semn!

De faţă cu luna care nu e lună

Am cunoscut pe cineva

care-a cunoscut pe cineva care

a cunoscut pe cineva la rîndul sau

care a cunoscut pe cineva

care-a murit şi n-a murit

a pierit şi n-a pierit

s-a dus de n-a mai venit

dar a venit

şi cel pe care l-am cunoscut mi-a zis

despre acela care a murit şi n-a mai murit

a pierit şi n-a mai pierit

de s-a dus şi n-a mai venit

dar a venit

că a fost găsit şi prins

nu de rai de paradis

şi-i întocmai de închis

unde mi-s din frunzăriş

ca din pietriş pe oglindiş

umbră pieziş

 Vol - Adîncuri de la suprafaţă

Surprindere

Surprinsesem într-una din zile

moartea deprimată

i-am zis

moarte numai dacă şi tu

te porţi deprimată atunci omul

cum poate fi omul mai mult de atît?

şi i-am zis

moarte dacă tu poţi fi

în felul acesta din faţa lui

atunci el din faţa ta

n-ar putea fi liniştit nemirîndu-te?

şi i-am zis

tu moarte aşa de aşa cum eşti

şi cum te-ai întîmplat deodată

fă bine şi dezdrăgosteşte-te

iute dezdrăgosteşte-te de tot ce e viaţă

pînă nu sfîrşeşti şi tu de iubire bolind

iar noi noi ce vom face nemaimurind

vol.- Adîncuri de la suprafaţă.

„CONTUL”

                                                    

                                                                                    

                                                                                     „ţintea de sus, lucind a secerare

                                                                                     molateca de seceră gălbuie,

                                                                                     fără vreun fel de generalizare,

                                                                                     pe înserat, ce strălucindă nu e”

În aceste vremuri de cumpănă, a cărei apă face minuni, de lungesc necazurile o ditamai coada să le vină rîndul, eşti literalmente nul fără cont în Internet, să zicem pe Facebook. Nu contează pentru ce: să cunoşti oameni (era să zic, noi), să afli ce mai zice lumea în afara ta, să te promovezi de unul singur, să înjuri liber de contract, după contul tău fals pe cel mai bun prieten, apoi să ieşiţi la o bere să vă rîdeţi în sine unul de altul (ce bun e fb.-ul!); să-ţi trăieşti visul – persoană cu renume - sosind cererile legătoare de prietenii, ca pleava adusă de vînt, acceptîndu-le pentru ca, în sfîrşit, să fii mare ignorînd pe toată lumea, după care, de altfel, ţi-ai tocit pingelele minţii neluîndu-te în seamă (nişte încrezuţi), jubilînd sau nici măcar atît, scorţos, după numele cu ştaif mimînd importanţa trecutului de timp.

            Cel mai adesea, acum - şi nu ai scăpare- faci contul din dragoste. Da! Din cea mai pură dragoste: ca semn de respect şi auto-respect, ca măsură a dozei gelozie care trece drept liant între poli, ca dovadă a unui anumit nivel intelectual (în urmă i se zicea de cartier), ce mai, nu poţi avea o prietenă, iubită, amantă şi, de ceva timp, nici măcar nevastă, dacă nu ai cont în Internet. Păi, cum altfel? Cărţile, aşezate unele şi de-a-ndoaselea, dau să lăstărească de atîta nehotărîre din mugurii pierduţi înaintea condamnării la raftologie de cîte unul care, fără vreo ocupaţie serioasă, cu risipă de timp şi cerneală (odată...), s-a apucat de măzgălit la hîrtie. Televizorul, îşi încinge în van circuitele. De copii, cine să mai ştie?... Ah! Nu, uite-i şi pe ei, micuţii oameni mari! Gata, şi-au luat zborul, sunt pe picioarele lor. Să ai cont pe fb., şi minicard cu manele în telefon, că-n rest, nu mai contează nimic.

            El ştie parola ei, ea ştie parola lui; fiecare intră prin celălalt, mai întîi mesajele, pînă la fundul sacului apoi cererile domnitoare şi personalizatoare; momente de amuzare, desigur, chiar dacă „foaie verde şi-o surcea / lacrimă dintr-o lalea / ea pe el şi el pe ea / bănuie de ce-ar putea”.

            Să vrei să schimbi lumea fără să fii în Internet, să ai cont pe fb.? Eşti în eroare; aceasta e singura condiţie. După aceea vezi tu, vin toate singure, ca-n viaţă, te descurci. Unii chiar se laudă cu, în felul acesta, faptul de a fi învăţat să trăiască. În Internet oamenii sunt altfel, e o altă lume (ce era gata să mai spun) una de care, nici Dumnezeu, cred că n-a ştiut. În Internet, uşile n-au încuietori, sunt de ornament; ferestre, deloc şi nici acoperişuri, fiindcă în Internet, nu plouă niciodată. Putem zbura, oho!... încă mult şi bine; ne putem vedea unul altuia tot şi nu numai tot, ci şi ce au alţii de la noi fără să le fi dat vreodată, fără de ştiinţă că nu mai e al nostru.

             De ceva timp rezemat pe coastele uitării, fumînd lîngă motocicletă o ţigară, am fost interpelat de o, cu potenţial, domnişoară. După cîteva din frazele de început, am fost întrebat despre contul de facebook. N-am, i-am zis, şi mai întîi, dezamăgită a privit motocicleta, apoi pe mine cu silă, „ce idiot!”; s-a răsucit pe tocuri şi fluturîndu-şi mîna – n-am ce zice - fără o vorbă, a plecat. Mi-a părut rău, - de ce să mint? - însă realistul din mine a hotărît: fiindcă nu aveam nici de-o cafea mai acătării, mai bine idiot decît sărăntoc, nu? Cînd problema aceasta s-a remediat, au început ploile, iar motocicleta murdară tot timpul. Soarta!

            Rar, ce-i drept, se mai întîmplă şi încurcături, dar se întîmplă. Altfel spus, un amic, Don-Juan de profesie, cu acte în regulă, a reuşit să-şi programeze o idilă extraconjugală, cu nevastă-sa. La locul stabilit ca punct de plecare a imaginatei deja poveşti de amor, s-au trezit unul lîngă altul.

-         Hei, ce faci?           

-         Am plecat mai devreme.Tu?...

-         I-a murit şefului soacra şi-am ras-o cu toţii. Hai acasă!

S-au reîntîlnit în Internet: el c-a ajuns, ea la fel, şi de proşti ce-au fost şi-au mai dat o întîlnire pe pămînt, de-a ieşit cu scîntei, dar n-au renunţat la virtual (deştepţi, care mai sunt) unde se poate zbura...

            Nici la serviciu nu reuşeşti dacă nu ai pagină de fb. În cazul în care şeful are (şi are), atunci „trebuie” şi tu. Cum să te cunoască omul mai bine, cînd în timpul orelor de program el stă în birou şi munceşte, iar tu te fîţîi de colo-colo de nu poate să te întrebe nimic? Examenul psihiatric e mic copil pe lîngă ce poate releva contul buclucaş în care eşti rege şi te privesc toţi aşa cum nu ai visat vreodată.

            Am ştire, ce-i drept, numai de un singur caz, în care un drogat, aşa de mult s-a ataşat de Internet, încît nu putea să mănînce dacă în loc să se închine nu intra un minut-două pe cont.  Încet-încet, nu se mai putea droga dacă nu făcea acelaşi lucru mai întîi şi, cu timpul, nemaiajungîndu-i banii şi pentru stupefiante şi pentru traficul de net pe telefon, a preferat Internetul. Acum e bine-mersi, zboară toată ziua, de nici nu prea are timp sau ce să mănînce. De-aia vă zic, dacă mai sunt şi ştiţi anormali, aiuriţi, cine ştie din ce cauze, care nu au încă pagină de fb. în Internet, faceţi-le un bine: înduraţi-vă şi îndrumaţi-i către el. Mult, nu cred că va mai fi pînă cînd totul va dispărea şi nu va mai rămîne decît Internetul. Treziţi-i! Au luat-o razna cu toţii, nu ştiu decît să muncească, să doarmă şi să mănînce, din cînd în cînd... Ăştia vor să schimbe lumea fără pagină de facebook, fără de cont în Internet. Treziţi-i la realitate, şi... zbor frumos!

 Costel Suditu - vol. Tîmpeniada.

Nepăsare

De ce să vreau să pot înţelege

trista de şovăială a lumii

în liniştea jarului meu

cu soarele între petunii?

şi leac să-i ofer conştiinţei

de ce să risc a-l produce

sămînţa e liberă să răspîndească

pe unde apuce

să-mi pese mie de tine

să-mi pese mie de voi

de şovăiala aceasta?

nicidecum

sub marele de sloi

să stea cotoroanţa

de oglindă care tace

care tace şi întoarce

pre mulţi îi întoarce

vol. - Adîncuri de la suprafaţă.

Din fibra vieţii

Din fibra vieţii mele dute, senin de ape, în adînc.

Pustiu, al tuturora vis, pe mine lunii mă arunc.

De unde încă nu mă ştiu, plăpîndă, iese noaptea albă

Desişului de umbre noi, cu strălucita ei cascadă.

Clinchet nebun! Ce clopot mare, prea sonor, atîrnă dreapta

Ca o pendulă sub un cadran mototolit, ceţos, bătînd...

De sus în jos, de jos în sus vibrează clar, tulbură apa

Care străbate sub o luntre, prin suflet, tremurul, secînd.

vol. - Adîncuri de la suprafaţă.

Stare de întregire

Întinse cerul peste humă

poposind la jar de stînă

o lungă de mînă

dans de cadînă

de mi-am zis că urc pe-o scară

unde mintea cea ştrengară

face multe şi desface

cu de gînduri fine ace

despre tot ce înconjoară

ochiul ca o aripioară

în visarea vis numit

de căzutul în iubit

unde numai un sărut

învie pe cel căzut

cum aşa şi mai departe

sîngele credeam că-i lapte

de i-am prins cele cinci deşte

şi-am sărit în caier peşte

unu sta şi mă priveşte

uite jarul jăruieşte

unu sta şi da tîrcoale

pulpei tari a dumitale

iară altul sta şi sta

unde mi-s cu lacrima

de-am umplut cu sare luna

zile-ntregi cu săptămîna.

 vol. - Adîncuri de la suprafaţă.