În li bertate

era o plăcere să ieșim împreună

ca o scuză imputată realității ne identificam

aproape în oricine intra în raza noastră de percepere a i

realului

din cînd în cînd ne mai trecea pisica prin față iar în

tîmplător

cîte un flegmen își făcea datoria în

apropiere

lăsam de fiecare dată vina de a nu iubi în casă

pe palmele unor cărți special pentru achitarea noastră con

cepute

e aidoma ție cum ai fost îi zic nu știe ce-o

așteaptă e de aceeași aură acoperită zîmbești

eu te am pe tine părea că spui și numai pe

timpul zilei dar am totuși pe cineva

după un timp a devenit banal ne văzusem în toți

îi cunoșteam am renunțat la ieșirile noastre deși

amîndoi avem cîte un protejat secret în li

bertate

și care umblă cu privirea după noi

și ultima palmă de laț

începe să iasă viața din mine

a dibuit locul pe unde să fugă

i se scurge privirea după altul

deocamdată ezită naivă

nu-mi dau seama ce mai așteaptă

poate un ultim sărut o ultimă

îmbrățișare o lacrimă

vom ieși la un film la o terasă

de data asta îi fac toate poftele

dacă va ține pasul voi negocia

la sînge și ultima palmă de laț

Încă

are pulpe de lapte ochi de afină

noapte paranoapte nu

te atinge de țîța ei

curgătoare trăiește lumină

pe o buză de floare liană

tocmai din stea vrem idei

cine să plece ei nu cîndva

iute cade linul iese

i nu-l acoperă apa cine

vine mi te caută pleoapa

hai măcar du-te rămîi

tragică pata încă

o încă încă

Lumea e a celor cunoscuți

mă doare-n fluierul minții de lătratul vostru

din circumvoluțiuni premiate cu oase de pește

cu mieji de ochi storși în palme de ceară

de toți pupătorii de moaște

mă doare-n cumulul de fițe de scheunatul garofițelor

cu buricul nelegat sucit pe după gîturi înțepenite

cu lucruri ce trag de oiștia șlițului

ete că lumea e numai a celor cunoscuți

mărunți desculți în ochiul boului

trecuți la 19 ani de a treia vîrstă rupți

din palma normalului ca deget arătător

mă doare-n barca burții de voi cei drepți

corecți aritmetice păpuși pe limbi călcînd și

pe spinări întinse la capătîiul unui stîrv sărbătorind

e tot o varză murată dintr-un capăt în altul

de crudă puțea a hoit și a balegă mi-e scîrbă

de scutecul ăsta ronțăit în care mă șicanează iarna

ființa nu crede în ceva ființa crede ceva

de care oricînd se poate lepăda senină

cînd își năpîrlește vederea alege iarăși

calea cea mai dreaptă dintre toate căile întortocheate.

Amintindu-ne

Ochii ei nisipoși gura ei nisipoasă

ochii mei pămîntoși gura mea pămîntoasă

inima ei și a mea ca un snop de culori

din pămînt arcuit pînă la nori

de ce plîngi de ce plîng ne sufocă

de ieri de aseară de acum acel gînd

depărtează-te cît poți colindă

șoapta ei timpul meu și rîd

fără să rîd și strig fără să strig rămîn

sub umbra fidelă pe caldarîm ochii ei nisipoși

gura ei nisipoasă ochii mei pămîntoși

gura mea pămîntoasă a ei și a mea

inima ca un snop de culori din pămînt

arcuit pînă la nori ne lovim unul de altul în gînd

ne privim nu ne spunem nimic nu rămînem

nici mirați nici amintindu-ne.

Mă întorc

pe cealaltă parte. Despre

Iubit nu cred nicio iotă.

Din ce ni se spune, creste,

Învinse mor într-o grotă.

Tună. Fără să plouă, des

cresc fulgere fără mine;

Trece tip-til, motiv grotesc,

De dare și ascuțime.

Ceasule. Nou decojite,

Secunde, ora își caută;

În șoaptă, reamintite,

Cele din trasul pe roată.

Trece gîndul împărat

Întunericul trece pe la fiecare ușă

în dreptul ferestrelor poposește mai îndelungat

ziua mai ales cîte unul cu el să stea la taifas

orice temere orice presupunere îl provoacă

să îndemne pe idiot la suferință

niciodată întunericul va întuneca

el face din apă o lună imensă

în care cu șapte înotătoare

stele țîșnesc dintre zodii

cu mîna făcută streașină deasupra ochilor lumii

trece gîndul împărat

O apă și-un pămînt

aripi de foc zac în cenușa din ziduri

vise nătîngi în albul din ochii noștri

trece cîte unul bleg din dragoste

vrea să fie compătimit lumea vai de ea

o apă și-un pămînt aruncă priviri de complicitate

din groapa comună a fericiților

numai tu cea pe care mi-o aduc aminte

susținînd că-i sunt marea dragoste

mai tresari între plăselele inimii dincolo de frumos

dincolo de iubire dincolo de suflet

fii pregătit îmi spun grav doctorii

din inimă în curînd vei naște ceva nu se vede clar

Dumnezeu știe ce poate fi

Restul nu mai contează

De cum au lovit-o primii în gură pe Venera

toți s-au dedat la scris poezii lucru la-ndemîna oricui

după ce s-a dus vestea și alții s-au făcut poeți

(buni de dat cu pumnul în gura Venerei)

ne descurcăm cum putem tocmai

suntem în locul unde ne simțim cel mai bine

în fond pentru ce trăim

să ne masturbăm creierii pentr-un orgasm poetic

restul nu mai contează e soare și nor praf și gol

Final

din ce în ce mai vagă neputința de a răzbate

prin tenebrele minții ajungi convins

de infantele dreptății că tot ce urmează

e fără niciun rost că-n lăuntrul nevăzut și nebănuit

n-ar mai fi un strop din ce sperai ca cineva

la un moment dat să descopere și să laude

să prețuiască necondiționat

dezamăgire atâta ușurință vei sugruma bestia

cu indiferență vei călca pe stârvul ei scîrbit și temător

apoi rămas mai puțin mai străveziu

de flacăra nopții apropiat vei încăleca pe fluturele

fără aripi să devii aripi și orizont pentru zbor

animal răpitor și vierme gîndind la metamorfoză

pentru numai o zi după care te vei înbuiba iarăși

cu soare cu nevinovate stări cu vini și adevăruri iar

ca o fire slabă ce te-ai născut vei continua

prefăcut să chemi iubind viața pe moarte

nu te va distrage nimic acestui cumul de simțuri

armată în dezertare de gînduri pînă la momentul

destrămării destrăbălării a ce a mai rămas în fața

adevărului ticălosului de adevăr din tine.

Vreme a îndoielilor

Înmuiala asta covîrșitoare

mai nimic bun sînge cui sau lemn

totul pentru nunta cu soarele

trec burice catifelate spre cer

clipesc ochi purtați de-a-ndoaselea

guri cu limbi împleticite serbează triste bucurii

pulpe desfăcute pohtesc prada

este vremea înmuielilor tari patria serioșilor

nu rîde nimeni fără simbrie

nu tace nimeni fără interes

burți camuflate săltă un dans al bășinilor

delicate mignione sincere

prinde viață un nou ritual

inimi intelectuale raționale demne de ger

miră vinul cu pretenții lăcomii

smîrcuri cu ifose de smirnă

apar și dispar apar dispar

se cîntă ode finului rahat i se împachetează

aroma în prosternări în suspine

se face breloc brățări lănțicuri

se iese în lume pre laude călcînd

vreme a îndoielilor ale marilor îndoieli

patrie a celor nesupuși vreodată de cineva

generoși cerebrali demni prieteni cu toată lumea

ți se naște ritualul în care orbii

știu să danseze cel mai frumos frunți încrețite

coboară în cel mai adînc răsărit

Îndoială

aș fi vrut ca moartea să nu fie lașă

să iasă cu mine în oraș să o prezint amicilor

salut ce mai faceți – moartea mea

să o văd fîstîcindu-se

să-i ghicesc mîndria în priviri că am scos-o în lume

să-mi arate că ține la mine

într-un moment intim să-mi spună

că orice s-ar întîmpla oricum

ar trata vreo situație idiotul din mine

nu mă va părăsi niciodată

cel puțin nu fără să mimeze cît de cît regretul

momentului acela de slăbiciune

cîte 20

20 de ani nu înseamnă mare lucru  

pînă vom găsi pe rafturi inimi de cumpărat

cu bătăi garantate în funcție de preț

vor mai trece cîteva sute mii nu știu

acum vreo 20 cînd părea de neconceput

rămînerea fix în locul din care ne pregăteam atunci de start

îmi era teamă că sfîrșitul omului e aproape de gard

nu-i mare lucru cîte 20 de ani

primii ca apa din cana unui prăpădit însetat

următorii clic dreapta refresh de la capăt reorganizezi

delete una și alta copy/paste mici răsfățuri

n-ai timp să crezi ce simți abia de apuci

uneori cînd plouă să-ți vezi chipul pe asfalt

fisurat alungit aspru

următorii 20 pe mine care scriu asta pe unii dintre voi

care dintr-o eroare totuși citiți ce-am scris

e posibil să ne saboteze mouse-ul

fiți fără grabă

Levitare

Farmecul vieții

la urmă cele mai tari momente

mai întîi renunță picioarele

capitulează unul cîte unul brațele

să nu te rănești cînd intri

mintea cedează pe sfîrșit

să nu memorezi drumul

autoportret

sunt unul dintre cei care sub formă de gest

își flutură iubirea ca momeală

furios pe cei buni rău cu cei frumoși

bănuitor cînd mă ajută cu respectivul

ironic la maximum cu naivii avar
egoist profitor meschin leneș prefăcut

și mint

mint cu fiece respirare neîntrerupt și exemplar

la orice pas în orice situație invidios chiar pe mine

Din soare

Ce să am eu cu el, cu ea, cu ei?

Nimic.

La umbra cărnii respir tot vaierul din lume.

Îl transform într-o mare de simțuri și

O scuip cu pești cu tot peste unda zilei

Din soare.

Acolo stau vara cînd pămîntul

E fierbinte ca o barabulă fiartă –

Îmbrac paltonul și intru:

Ce faci, măi, soare?

Ete, ce să fac, așteptam să vii, ce să ai tu

Cu el, cu ea, cu ei...

Nimic.

Poate

Poate că nu mai vreau să te văd

poate că dunga s-a întrerupt într-un colț

a căzut peretele sau a dat din aripi

poate că totul a fost o pasăre de pe care am căzut

tu pe sfîrșit eu pe început

poate că nu ne-am iubit s-ar fi scurs anii

degeaba și n-am știut

ne-am legănat în trecere îngînfarea

de a ne fi avut

poate că ceasul din creștetul cerului a fost ruginit

și tu n-ai știut și eu n-am voit

poate că ne-am cunoscut doar să ne dăm unul altuia greul

să ne scurgem în palme

cald și sărat Dumnezeul

Să ne dăm bucuroși mîinile

sunt slab nu pot să trăiesc între oameni

mint înșel întorc spatele des înjur

dacă tot nu mi-a dat ce au toți de la el

poate vorbim la un suc de mere de prune de piersici de ce o vrea

despre martora mea că exist

auzi Doamne

mai întoarce capul mai închide ochii

ce mă tot urmărești prin toate gîndurile

mai lasă-le așa cum sunt poate mi se schimbă norocul

cînd ne-om vedea

să ne dăm bucuroși mîinile

Înapoi din viitor

               

posibil ca pe viitor să vedem roboți feminini

și masculini identici cu noi chiar mai reușiți

mai buni tineri mereu

femei cu sîni perfecți bărbați musculoși peste tot

prin locuri amenajate special precum

automatele de cafea

cînd ai chef de un el sau de o ea

te strecori introduci fisa alegi durata și altceva

după care apeși tasta ok

simplu

Între moarte și somn

în loc de femeie o scîndură lată

o perie de paie o mașină de spălat

un fier de călcat pîine și apă

seara e mai greu pînă adormi

în ăst răstimp de vamă

dintre moarte și somn

cînd iubirea se tace și durerea se strigă