Fantoma

Am deprins un obicei lîngă mine

grijuliu să învelesc o fantomă

îi țin brațul sub cap toată noaptea

luna curge pe noi într-o formă

cînd se mișcă îi aud respirarea

încet șuierînd lîngă tîmplă

o pipăi cu teama că mîine

nu va mai vrea s-o aducă

dimineața mă prefac amuzat

că n-aș lua-o din glumă în seamă

se apropie sfioasă îmi sărută

fruntea și se destramă

seara lipesc brațul de pernă

aștept din nou să revină

se învelește sfioasă cu beznă

adoarme adînc și suspină

mă întind peste ea îi șoptesc

îi spun și-i spun dar nu crede

c-aș veni să mă ia n-am ce pierde

că mi-e dragă și c-o iubesc.

A rămîne - rămînere

Am renunțat mai întîi la șireturi

apoi la ghete

nu n-am rămas desculț mi-am luat sandale

scumpe simple din piele

cînd și acestea îmi sufocau timpul

am renunțat și la ele

nu nici atunci n-am rămas desculț

am trecut la papuci

din cauciuc moi și negri

cînd au început și ei să fure din timpul rămas

i-am donat unui domn singur

însă nu merg desculț

cînd plec de acasă arunc înaintea mea

tot ce vreau să mai fac

în fiecare zi încalț alte visuri și parcă

timpul se oprește și se miră

i-a uite și la ăsta

cum se dă în spectacol.

Așteptare

I-am luat-o morții înainte
Fiindcă-n lumină oarbă-i ea
Se ține ca un scai de mine
Și tot se vaită că mi-ar da
Mai multe zile de-ar putea
Dar dacă-o trec de pata asta
M-asigură,-n lumina ei
Va drege lucrurile - coasta
Mi-o va îndulci cu trei
Că m-ar păstra pe lângă dânsa
Cum eu nu scap de ea acum
De-o trec în siguranță valea
Prin care se așează scrum
Nu știe ori că se preface
Că nu-mi doresc păsarea ei
De mă învârt în cerc cu anii
Pe lângă numai cifra trei
Și cum zăresc fără privire
Mă trag în spate ca să număr
Câte cruci într-o psaltire
Pe un piept și pe un umăr.

Sunete

De ce n-am fi sunete?
Cineva să strige cu noi
De aici până acolo de
La o parte la alta,
Ecou la o adică, dintr-o stâncă-n
Altă stâncă.
Cineva să explice un lucru
Lovind cu noi în timpanul altcuiva...
De ce n-am fi sunete
Încât strigarea cu noi
Să fie cântec nu jeluire,
Întrucât e nevoie de cântec,
Întrucât e foarte mare nevoie de cântec.
Iar de ce să nu fim sunete
Când ce frumos e glasul mării,
Glasul dimineții, glasul frunzei?
Când ce frumos poate fi glasul
Amintirii!

Rodire

Avânt băiete, avânt.
Aruncă masca bătrânule copil.
Are să-ți fie gândul o nerecunoaştere
A propriei suferinți.
Vei ajunge să vezi pe altcineva
În veninul din cupa zisului,
N-o să-ți mai revendici nici inima
Nici locul de sub talpă
cu infinitul de frumos cîntec
al corului de îngeri sub-pamânteni;
Nu te opri băiete, copil bătrân,
Tunde-ți barba, copil bătrân!
Treci în rândul nostru,
Te vei pomeni schimbat la față cu adevărat -
Toate îți vor fi nimica.  
Vei ajunge să vezi pe altcineva
Care nu te va recunoaște nici în ruptul capului -
Va zice că-i oglinda fermecată.

Din pieptul soldatului

Pe floarea cea singură –

cu boneta însîngerată,

cu bocancii lui uscaţi, 

cu scrisoarea pătată de sînge

în buzunarul de la piept

numai soldatul o vede:

- ’Trăiţi, dom’locotenent!

am văzut o floare, am ucis o floare –  

Salută el orbeşte, strigă el orbeşte.

- A plîns, a strigat, a murit

cît mai repede floarea? - întreabă

locotenentul mirat, poate şi curios –

A căzut ea dintr-o dată fără să-şi dea seama?

- Nu, să trăiţi! Zice soldatul şi

Duce mîna la piept:

- Nu, nu, nu!... zice soldatul cu mîna dusă la piept

printre lacrimi soldăţeşti de unde

scoate floarea încă muribundă şi roşie.

- Pe loc repaos, domnule! - îl pedepsi

locotenentul răsuflînd uşurat,

Soldatul căzu ca secerat

între petalele ei muribunde.

Vină

Într-una din nopţile mele prime

Am văzut căzînd o mie de stele.

Li se auzeau lanţurile zornăind –

Cum se atingeau între ele.

Credeam că vin şi mă prind.

Şi cum eram eu sigur pe mine

C-am inventat cercul învîrtind

O miime de sutime

De miime dintr-un timp

Ochii înspre răsărit,

Toate fără doar de una

N-am văzut cum au pierit.

Numai una care şi-acum

Ca o trestie sub lună

Pe o plapumă de apă

Ca un ochi deschis în glumă,

Încă mai răzbate noaptea

Cînd bătrîn, le rog să vină.

O puzderie de stele

Să mă scape iar de vină.