Mulgătorii

Unii mulg ochii

alţii mulg inima

mulţi fac asta prostiei

care dă cel mai mult

în rest se poate mulge orişice

chiar piatra

dacă ai timpul necesar

pe nestrînsa masă

libertatea de a înfrînge toate poftele

n-ar mai avea o logică

ce mîncare am putea fi noi pe masa nestrînsă

presărați cu pătrunjel garnisiți cu ceapă

ce mîncare bună am fi noi pentru gura săracă

am putea fi  și o salată rarisimă

cu puțină sare și ulei

ce mîncare am putea fi noi pe nestrînsa masă

fără piept fără pulpe

doar creiere liniștite

decongelate

într-un cuptor ruginit

dacă noi doi ne-am lăsa pradă vieții

dragă ce inimi aburinde am  putea fi

în farfuriile imense

de pe masa aceasta

Drum ascuns

Am lăsat-o să mă rupă

a făcut din mine pamblici

a-mpletit cosițe apoi

să mă țină lîngă tîmplă

mi-a pus inima mai caldă

decît este lava minții

pe un deget ca o nalbă

să-și întîmpine părinții

astăzi ce-o mai face nu știu

ei s-au dus de mult cu treburi

eu am apucat pe drumul

numai pietre fără ierburi

tace zidul vorbă lungă

doi bănuți ascut pe ceară

jarul s-a răcit sub glugă

umblu de prisos pe-afară

poetul

poetul adevărat moare în plină glorie

în orice caz după cîteva poezii scrise

rămîne veșnică întrebarea

cine ar fi putut fi

sau convingerea veninoasă

că geniu ar fi ajuns

cine vrea să fie poet adevărat?

eu am scris mii și n-am murit

iar gloria dacă e

o fi ascunsă printre ele.

Sunt rău

Fiindcă nu pot găsi liniștea în brațele unei femei

ci între picioarele poeziei

fiindcă adorm numai după ce mă pupă ea

fiindcă o tolerez lîngă mine la masă

fiindcă nu o vreau cînd mă vrea

fiindcă o înjur să mă lase odată

fiindcă mai rar o și sugrum

zîmbitoare aproape moartă

să nu-mi dea drumul iar

fiindcă tot ce fac e s-o părăsesc

și nu pot? – umbră înăuntru 

...Dumnezeu știe

cît încerc să fac asta iar ea

cît își bate joc.

Sunt rău fiindcă nu o mai vreau

atîrnată de creier ca o hemoragie,

de simțuri ca o brumă?

...că nu mai au loc circumvoluțiunile

în tivga prea mică de la un timp

de cînd singurătatea împreună-i

un arc întins de pierzanie.

Șoapte

Înclin mersul în partea stîngă

vîntul va începe din vest

să rumege lumea

coconi aurii vor blama cerul

nu va conta locul nici seminția

nu va conteni rugul

nu va mai conta cine

un singur drum toți ca unul

vom fi evaporați supți cu paiul

ne vom căuta ochii rămași în urmă

oasele vor suna de pietre

n-are să mai fie lună

nici soare

vîntul va începe din vest

să rumege lumea

va rămîne singur

după asta ce va mai fi

nu vă spun

Eliberare

Mi-e dor să mai pot avea încredere într-un prieten

acest gînd mă împarte felii subțiri gurilor

nesătule distrase cînd și cînd cu lacrimi

ele vor zice: nu

acesta nu este potrivit nu-l credeți

nu-i vedeți umerii pietrificați inima

împuțită și ochii fierbînd

ca doi vulcani noroioși

nu-i vedeți palmele înflorite pieptul

din lemn parfumat și tălpile

aceste gazele iubitoare de lei

el va fi cîine va fi ied va fi

tot ce poate să existe sigur că nimic

din toate acestea nu poate fi vreodată

el va zice:

tot ce sunt nu este pentru voi

eu duc în piept oul în ochi universul întreg

pe umeri nu vedeți miile de planete

aproape coapte în plus

cînd scot masca nu percepeți nicio diferență

nu vă încredeți în el nu este cel potrivit

să mai așteptăm vor zice lacome

cîteva mii de ani răstimp în care

să ne mîncăm sfinții.