Fiindcă nu pot găsi liniștea în brațele unei
femei
ci între picioarele poeziei
fiindcă adorm numai după ce mă pupă ea
fiindcă o tolerez lîngă mine la masă
fiindcă nu o vreau cînd mă vrea
fiindcă o înjur să mă lase odată
fiindcă mai rar o și sugrum
zîmbitoare aproape moartă
să nu-mi dea drumul iar
fiindcă tot ce fac e s-o părăsesc
și nu pot? – umbră înăuntru
...Dumnezeu știe
cît încerc să fac asta iar ea
cît își bate joc.
Sunt rău fiindcă nu o mai vreau
atîrnată de creier ca o hemoragie,
de simțuri ca o brumă?
...că nu mai au loc circumvoluțiunile
în tivga prea mică de la un timp
de cînd singurătatea împreună-i
un arc întins de pierzanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu