Ca aburul rece peste pădure, ca umbra fumului peste zăpadă.

Dumnezeu a scuipat peste fruntea

Și peste obrazul ce le port cum se cade.

Răstorn paharul mereu în dreptul gurii

Din ce în ce mai mult buzele se crapă.

Sângele în inimă nu se mai întoarce

De pe nu știu unde pleacă.

-De ce nu plângi, vine și mă întreabă un demon,

De ce nu plângi, domnule, de ce

Nu zdrobești pereții cu țeasta, de ce?

-Sunt prea departe, îi zic,

Sunt prea târziu, prea departe,

Nu pot ajunge la ei.

Privește și tu, demonule,

Ce adânc între mine și ei se cască.

-Aruncă-te, atunci, tot aia,

Termină odată, închide cercul;

Dacă vrei, îți vin alături.

-Dar tu îmi ești alături, îi zic,

Piei demonule cu miloșii tăi de ochi

Și chip îngeresc,

Pleacă îți zic, du-te!

Eu Îl țin pe Dumnezeu.

-Treaba ta, mai spune demonul într-o rână

Pe-o aripă stând, treaba ta.

Să vedem cine se mai bagă;

Să vedem.