Copil fiind...

Mi-e dor de recele izvor

Şi de păşunea cântătoare,

De locul meu rătăcitor,

De satul mic din lumea mare;

Mi-e dor de vremea albă-n fum

Din coşuri negre, liniştite,

Ale măreţului cătun,

Cu bătături înzăpezite;

Ce de poteci făceam prin văi,

Ce le umblam!... bătătorite

Erau de vajnicii flăcăi

Luptând spade şi cu flinte;

Era ca şi o lege-n doi:

Români-aici, turcii de-o parte;  

Înfierbîntaţi ca de un sloi

Repovesteam ceva din carte;

 

Fugeau fără turbane, goi,

Eram mai tari ca ei de soarte,

Doar, moşii noştri, la război,

Nu se temuseră de moarte.

Cît dor mi-e de micii prieteni,

Maturi acum, soarte reale;

Numai turci răniţi de pinteni,

Secătuiţi, cu piepturi goale;

Mi-e dor de tine lungă seară,

Când mă-ntreceam cu soarele:

Care-i mai iute să-i răsară,

De după deal picioarele;

Treceau pe uliţi cârduri, cârduri

De gâşte-n serenada lor;

Cin’ să mai aibă timp de gânduri?

Cu talpa goală, dădeam zor;

Mâncam la poame şi susaiuri,

Beam apa ce ieşea din mal,

Iar când treceau de morţi alaiuri,

Pe pom săream cu toţi în val;

Ne coloram cu fard de tuciuri,

Şi-n vii, la struguri ca la bâlciuri

Sărmanul om care păzea!....

Scuipa în sân şi se-nchina;

Mi-e dor de-aceste clipe,

Îmi seacă inima de dor!

Cine să vrea a fi om mare

De-ar şti de-atunci acest fior?

vol. - "Sub Gutui"