Mai rămîi…

E seară… se-adună pe uliţe cîrduri de gîşte

Şi roşă cuprinderea verde de-acum se întinde

Sub Luna ce-atîrnă cu stelele roată ca nişte

Zorzoane coroanei ce lumea întreagă cuprinde;

Într-o rînă, stînd răzimată pe-o piatră la poartă

Zîmbind şugubăţ către mine cînd trec la pe uliţă,

Cu dinţi înnegriţi pe sub buze subţiri ce-i arată,

Stă baba Ioana, ghicind că sunt plin de dorinţă;

Seara, Luna şoptind, pe uliţi mă cheamă din vale,

Stele pîlpîie, înfloresc din iubire petale,

Norii pufoşi, albi adormirea mi-o curmă, spre tine

Să duc sărutări şi atingeri de patimă pline;

Pe-un loc părăsit, un copac înserării se vaită,

Ecou în amurg, se aude pe dealuri o haită;

Se adună prin curţi, boante, pentru-a fi iar bătute

Muncitele sape, domoalele chinuri cornute;

Iuţesc seara pasul pe calea lactee spre tine,

Îmbracă boltirea cu jar simţămintele fine,

S-aduc strălucindă iubirea ce-o am la izvorul

Unde m-aştepţi ostoind în cleştarul său dorul

Cînd Luna cu stelele roată privirea-nfioară

Spunîndu-ţi că-s solii iubirii văzuţi prima oară

Radiind fericire, de ochii tăi mari şi căprui;

Tresari cînd duios, la ureche-ţi şoptesc:

                                                              mai rămîi...

  din vol. "Sub Gutui"