sâmbătă, 3 decembrie 2016

În li bertate



era o plăcere să ieșim împreună
ca o scuză imputată realității ne identificam
aproape în oricine intra în raza noastră de percepere a i
realului

din cînd în cînd ne mai trecea pisica prin față iar în
tîmplător
cîte un flegmen își făcea datoria în
apropiere

lăsam de fiecare dată vina de a nu iubi în casă
pe palmele unor cărți special pentru achitarea noastră con
cepute

e aidoma ție cum ai fost îi zic nu știe ce-o
așteaptă e de aceeași aură acoperită zîmbești
eu te am pe tine părea că spui și numai pe
timpul zilei dar am totuși pe cineva

după un timp a devenit banal ne văzusem în toți
îi cunoșteam am renunțat la ieșirile noastre deși
amîndoi avem cîte un protejat secret în li
bertate

și care umblă cu privirea după noi


joi, 29 septembrie 2016

și ultima palmă de laț



începe să iasă viața din mine
a dibuit locul pe unde să fugă
i se scurge privirea după altul

deocamdată ezită naivă
nu-mi dau seama ce mai așteaptă
poate un ultim sărut o ultimă
îmbrățișare o lacrimă

vom ieși la un film la o terasă
de data asta îi fac toate poftele
dacă va ține pasul voi negocia
la sînge și ultima palmă de laț



Încă




are pulpe de lapte ochi de afină
noapte paranoapte nu
te atinge de țîța ei
curgătoare trăiește lumină
pe o buză de floare liană
tocmai din stea vrem idei
cine să plece ei nu cîndva
iute cade linul iese
i nu-l acoperă apa cine
vine mi te caută pleoapa
hai măcar du-te rămîi
tragică pata încă
o încă încă


joi, 22 septembrie 2016

Lumea e a celor cunoscuți



mă doare-n fluierul minții de lătratul vostru
din circumvoluțiuni premiate cu oase de pește
cu mieji de ochi storși în palme de ceară
de toți pupătorii de moaște

mă doare-n cumulul de fițe de scheunatul garofițelor
cu buricul nelegat sucit pe după gîturi înțepenite
cu lucruri ce trag de oiștia șlițului

ete că lumea e numai a celor cunoscuți
mărunți desculți în ochiul boului
trecuți la 19 ani de a treia vîrstă rupți
din palma normalului ca deget arătător

mă doare-n barca burții de voi cei drepți
corecți aritmetice păpuși pe limbi călcînd și
pe spinări întinse la capătîiul unui stîrv sărbătorind

e tot o varză murată dintr-un capăt în altul
de crudă puțea a hoit și a balegă mi-e scîrbă
de scutecul ăsta ronțăit în care mă șicanează iarna

ființa nu crede în ceva ființa crede ceva
de care oricînd se poate lepăda senină
cînd își năpîrlește vederea alege iarăși
calea cea mai dreaptă dintre toate căile întortocheate.


duminică, 18 septembrie 2016

Amintindu-ne



Ochii ei nisipoși gura ei nisipoasă
ochii mei pămîntoși gura mea pămîntoasă
inima ei și a mea ca un snop de culori
din pămînt arcuit pînă la nori
de ce plîngi de ce plîng ne sufocă
de ieri de aseară de acum acel gînd
depărtează-te cît poți colindă
șoapta ei timpul meu și rîd
fără să rîd și strig fără să strig rămîn
sub umbra fidelă pe caldarîm ochii ei nisipoși
gura ei nisipoasă ochii mei pămîntoși
gura mea pămîntoasă a ei și a mea
inima ca un snop de culori din pămînt
arcuit pînă la nori ne lovim unul de altul în gînd
ne privim nu ne spunem nimic nu rămînem
nici mirați nici amintindu-ne.



Mă întorc



pe cealaltă parte. Despre
Iubit nu cred nicio iotă.
Din ce ni se spune, creste,
Învinse mor într-o grotă.

Tună. Fără să plouă, des
cresc fulgere fără mine;
Trece tip-til, motiv grotesc,
De dare și ascuțime.

Ceasule. Nou decojite,
Secunde, ora își caută;
În șoaptă, reamintite,
Cele din trasul pe roată.


Trece gîndul împărat


Întunericul trece pe la fiecare ușă
în dreptul ferestrelor poposește mai îndelungat
ziua mai ales cîte unul cu el să stea la taifas

orice temere orice presupunere îl provoacă
să îndemne pe idiot la suferință

niciodată întunericul va întuneca
el face din apă o lună imensă
în care cu șapte înotătoare
stele țîșnesc dintre zodii

cu mîna făcută streașină deasupra ochilor lumii
trece gîndul împărat