Mi-e dor de recele izvor
Şi de păşunea cântătoare,
De locul meu rătăcitor,
De satul mic din lumea
mare;
Mi-e dor de vremea albă-n
fum
Din coşuri negre,
liniştite,
Ale măreţului cătun,
Cu bătături înzăpezite;
Ce de poteci făceam prin
văi,
Ce le umblam!...
bătătorite
Erau de vajnicii flăcăi
Luptând spade şi cu
flinte;
Era ca şi o lege-n doi:
Români-aici, turcii de-o
parte;
Înfierbîntaţi ca de un
sloi
Repovesteam ceva din
carte;
Fugeau fără turbane, goi,
Eram mai tari ca ei de
soarte,
Doar, moşii noştri, la
război,
Nu se temuseră de moarte.
Cît dor mi-e de micii
prieteni,
Maturi acum, soarte
reale;
Numai turci răniţi de
pinteni,
Secătuiţi, cu piepturi
goale;
Mi-e dor de tine lungă
seară,
Când mă-ntreceam cu
soarele:
Care-i mai iute să-i
răsară,
De după deal picioarele;
Treceau pe uliţi cârduri,
cârduri
De gâşte-n serenada lor;
Cin’ să mai aibă timp de
gânduri?
Cu talpa goală, dădeam
zor;
Mâncam la poame şi
susaiuri,
Beam apa ce ieşea din
mal,
Iar când treceau de morţi
alaiuri,
Pe pom săream cu toţi în
val;
Ne coloram cu fard de
tuciuri,
Şi-n vii, la struguri ca
la bâlciuri
Sărmanul om care
păzea!....
Scuipa în sân şi
se-nchina;
Mi-e dor de-aceste clipe,
Îmi seacă inima de dor!
Cine să vrea a fi om mare
De-ar şti de-atunci acest
fior?
vol. - "Sub Gutui"
