miercuri, 14 mai 2014

Bucurie





Ce se mai lingea
de mine pe buze ce se lingea
neîmblînzita
cu numai aripa
ce şi-o zbătea
şi mă rănea
de negru şi-o zbătea mamă
negrul cel al baticului tău
înghiţit de o ramă
cît un hău
şi ce te-ai mai bucurat mamă
cînd m-ai născut
ce bucurie să mai fie şi asta
cînd cu atîta durere
ei m-ai făcut

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Cântec





M-a ocărît scuipînd venin
m-a sus ţinut să nu-i mai vin
m-a ţintuit căzut pe-un pod
ca venele să mi le rod
cu numai tinereţea mea
ce-mbătrînea şi-mbătrînea
toate moaş-ta mă-sii dar
zilele-mi din calendar
să nu mai am cînd o să-i vin
o picătură de venin
i l-aş fi pus pe limba mea
să moară cînd m-ar săruta

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Îndurerare





ochii încă n-au vedere
deasupra întunericului
vederea pluteşte ca un cer al nimănui
pe care stele mor neştiute
înaintea naşterii lor
opriţi-vă nesăturarea
setea nu stă în deşert
jubilează ascunsă în apa fîntînii
unde nimănuia nu-i trece prin minte s-o caute
deschideţi ale inimii pleoape
vă zic îndurerat 

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Somn





Am fugit din somnul meu
cel somn prelung de lung şi greu
pe coasta unui vis m-am dus
unde iubirea m-a nespus
în ochiul ei la sînul ei
la sînii ei cei mici şi răi
şi lîngă aşteptarea sa
că nu ştiam de mă voia
această clipă de răzor
ea îndemnîndu-mă să zbor
eu ocupat fiind să mor

cînd m-am sculat
m-am dumirit
acelaşi pat în care noaptea
mă cîntăreşte obosit
acelaşi raft aceeaşi cartea
aceleaşi triste ornamente
ce cîntec sumbru şi iubirea
ecou rămas într-un perete

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Lumea





cîntam dintr-un picior şi altul
mă asculta dintr-o ureche
eram la primii paşi făcuţi
pe lîngă dealuri printre munţi
şi nu ştiam ce-i aia sete
voiam să fiu îmbătrînit
ca cel ce sunt de mult acum
tăcut şi rece şi-mpietrit
să ştie lumea-ntreagă
de ce strîngeam din pumn
dar lumea aleargă
sare şi fereşte
al timpului cleşte

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Din nou





Vindecat mi-am încălţat sandalele
am ieşit în aceeaşi curte
pe acelaşi drum cu aceeaşi naivitate
spre o altă boală
care m-a ales probabil
odată cu marea şi cerul
şi cu pămîntul

 vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Gata





Am întîlnit un bătrîn
care-a întîlnit un bătrîn
care a întîlnit un bătrîn
i s-a mîngîiat creştetul celui
i-a mîngîiat creştetul lui
a mîngîiat creştetul meu
şi i s-a spus gata
şi i-a spus gata
şi mi-a spus gata

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Fără păcate





Era aproape sfîrşit
şi-a învîrtit lumina ochilor prin ochi
s-a descălţat de gesturi
apoi şi-a sunat oasele
mai drept ca oricînd
îmi spune cu lacrimi sparte
prietenul meu de departe
despre cît de blînd
poate fi omul fără păcate

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Tentație





Gîndeam la pragul uşii
Ce parcă se depărtase;
Mă hotărîsem să plec,
Cu demnitatea care mai rămase,
Dar sărutul acela neruşinat
De îndrăzneţ, neaşteptat
Aşa de valent,
Mă ţinea lipit de mirosul tău,
De chicoteala ta
Zgîtie de fată, de care
M-am trezit că depind!
M-ai făcut să mă răzgîndesc,
Să mă întorc,
Să te sărut nelumesc
Încolăcit de braţele tale
Doi şerpi calzi,
Ca vîntul între petale!
Ai făcut să mă simt
Ca în poveşti:
Şi prinţ şi zmeul îmblînzit,
Dar ce folos dacă nu-mi eşti       
Aici, în eslea de granit
În care soarta pune hrană
Zilele ca la pomană?

 vol. - "Sub Gutui"

Testament





Codrule, când de va fi să mor,
Înclină-ţi fruntea, freamătă uşor,
Primeşte-mă în casa ta brodată
Din frunze vii şi apă fermecată;

Nu vreau un loc al meu pe sub pământ,
Vreau codrule, în sânu-ţi blând şi sfânt
Din frunze aripi să îmi pun de-a roata,
Să-ţi fiu ca duh, înaripată şoapta;

Cât viu am fost n-am reuşit mărite
Codruţule şi pentru mine sfinte,
Să-ţi fiu picior, şi glas şi rugă seara
Când cobora pe tine înserarea;

Atâta vreau, să mă-nveleşti cu frunze,
Ca de acolo lăstărească muze,
Să-mpodobeşti cărarea ta şi noaptea,
Să străluceşti în stânga şi în dreapta,

Şi versurile mele, ţie toate
Să-ţi fie flori şi roade mari şi coapte,
Şi tot ce-am fost făcut cât am trăit,
Să-ţi fie ţie toate, de-am murit.

 vol. - "Sub Gutui"

Dor de tatăl meu





Astăzi, m-a prins aşa un dor!...
Nu ştiu de ce, priveam pământul
Şi mi-a venit în minte tatăl meu
De îmi venea să zbor;
Sufla printre şoapte cuvântul,
Părându-mi uşorul mai greu;

Am să-l chem!
Nu! Am să merg la tata;
L-am găsit pe un scaun de lemn,
Ascuţea cu o pilă, trist, sapa;
Printre puţinele vorbe rostite,
A fost şi moartea fratelui său;
Necăjit, mă privea din orbite
Spunându-mi aşa, cât de rău
Îi părea;
„Şi tânăr tată, era!...
Avea opt zeci de ani şi ceva”...
Sunt şapte zeci şi ai lui,
Puteai ca el să nu spui?

Sunt tinerii noştri părinţi,
Sunt carnea din care am fost plămădiţi;
Când lacrimă au pe obraz, noi să fim,
Balsamul durerii şi rostul sublim,
Şi omul ce felu-i de-a fi, să-nţeleagă
Nainte ca moartea din ei să aleagă;

Am fost de acord, ba chiar m-am mirat,
  fratele-acesta prea tânăr s-a dat;
Părea că-i mai trece, vorbeam despre alta,
În timp ce mai liber, încet, pilea sapa.

vol. - "Sub gutui"

Copil fiind...





Mi-e dor de recele izvor
Şi de păşunea cântătoare,
De locul meu rătăcitor,
De satul mic din lumea mare;

Mi-e dor de vremea albă-n fum
Din coşuri negre, liniştite,
Ale măreţului cătun,
Cu bătături înzăpezite;

Ce de poteci făceam prin văi,
Ce le umblam!... bătătorite
Erau de vajnicii flăcăi
Luptând spade şi cu flinte;

Era ca şi o lege-n doi:
Români-aici, turcii de-o parte;  
Înfierbîntaţi ca de un sloi
Repovesteam ceva din carte;
 
Fugeau fără turbane, goi,
Eram mai tari ca ei de soarte,
Doar, moşii noştri, la război,
Nu se temuseră de moarte.

Cît dor mi-e de micii prieteni,
Maturi acum, soarte reale;
Numai turci răniţi de pinteni,
Secătuiţi, cu piepturi goale;

Mi-e dor de tine lungă seară,
Când mă-ntreceam cu soarele:
Care-i mai iute să-i răsară,
De după deal picioarele;

Treceau pe uliţi cârduri, cârduri
De gâşte-n serenada lor;
Cin’ să mai aibă timp de gânduri?
Cu talpa goală, dădeam zor;

Mâncam la poame şi susaiuri,
Beam apa ce ieşea din mal,
Iar când treceau de morţi alaiuri,
Pe pom săream cu toţi în val;

Ne coloram cu fard de tuciuri,
Şi-n vii, la struguri ca la bâlciuri
Sărmanul om care păzea!....
Scuipa în sân şi se-nchina;


Mi-e dor de-aceste clipe,
Îmi seacă inima de dor!
Cine să vrea a fi om mare
De-ar şti de-atunci acest fior?


vol. - "Sub Gutui"

Cât de departe ești





Vreodată ochii, spune-mi, ţi-au lăcrimat de dor,
În seri când fără mine pluteai pe nori de ceaţă?
Spre clipe de iubire să mai cuprinzi fiori
Din mângîiere caldă în zori, de dimineaţă
Vreodată ochii, spune-mi, ţi-au lăcrimat de dor?

Iubire, o... iubire, dă-mi leac singurătăţii!
Ce bastion opreşte când plin sunt de curaj
Şi hotărât să trec prin porţile cetăţii
Privirea mea şi glasul şi inima de paj
Iubire? o... iubire, dă-mi leac singurătăţii...

Zmuceşte-mă speranţă, aruncămă-n iubire!
Cunosc atâtea flori, arome de-mbătat…
Sunt toate vârf de ploaie?... eu nu cunosc zidire.
Cu tine-alături lumii, în veci necăutat
Zmuceşte-mă speranţă, aruncămă-n iubire...

Ţinut de fericire, cât de departe eşti…
Unde cu raze, stele se-mbrăţişează când
Parcă stai parte-aievea grozavelor poveşti…
Cu sufletul, cu simţul, cu inima bătând
Ţinut de fericire, cât de departe eşti...

 vol. - "Sub Gutui"

Apus de soare





Străfulgerând, a coborât pe casă un înger,
Ce s-a întins plăpând, cu aripi parcă boante,
Prin orizontul roş precum un sânger,
Gândind parcă la cât o mai străbate;

Cu-n fâlfîit, pluti uşor în noapte
Peste atâtea dealuri tot mai dus,
De clipele ce parcă-s îngropate,
Şi zorii-ndepărtaţi ce l-au răpus;

Dau să-l cuprind, în ochii mei răsare,
O clipă picurând mărgăritar,
În care-atât de multă  cumpătare,
Iar simt că e durere  în zadar.

 vol. - "Sub Gutui"

Peștișorul de aur





Ieri am fost la pescuit.
Ce ziceţi de asta?
Am prins şi eu peştişorul de aur!
Şi eu! Şi eu! Şi eu!
Şi cum să zic?... Nu asta a fost greu.
Oh, să alegi numai o dorinţă!...
E absurd!
O dorinţă este legată
De mai multe dorinţe,
Şi, totuşi, altele
Nu sunt legate de aceea.
M-a apucat febra nealesului,
Transpiram cu dorinţe
Iar peştişorul era
Un tigru care rânjea,
Un tigru cu aripioare
Şi solzi aurii
Ce rânjea satisfăcut.
Ce bine ar fi fost
Dacă nu l-aș fi prins,
Îmi spuneam otrăvit de ciudă...
Am hotărât să-i cer
Să nu-mi îndeplinească
Nicio dorinţă,
Dar, nici să îl arunc înapoi în apă.
Să moară el... era dorinţa mea!
Să moară peştişorul de aur!
Să moară peştişorul de aur!
Să moară peştişorul de aur...
Strigam când m-am trezit din somn
Ud de transpirat şi cu
Patruzeci temperatură.
Dar ce bucuros eram:
Fusese un vis...
Nu ucisesem peştişorul de aur.
Şi am început să mă gândesc
La o singură dorinţă,
Căutându-mi undiţele...

vol. - "Sub Gutui"

Atâtea milioane de fiori





Ţi-aduci aminte, scumpa mea durere,
Cum ucideai cu zâmbet uneori
Şi cu săruturi dulci scăldate-n fiere,
Atâtea milioane de fiori?

Mai simţi în trupul tău şi minte vina
Că aş rămâne singur dacă mori,
Şi va ascunde după ea cortina
Atâtea milioane de fiori?

Aş vrea să-mi mai şopteşti o vorbă seara
Cu buze ca petalele de flori,
Când pâlpâind, traduce lumânarea
Atâtea milioane de fiori;

Stau singur sub un cer cuprins de stele,
Cuprins şi eu de cerul fără nori
Şi-mbrăţişez din visele rebele
Atâtea milioane de fiori;

Îmi strălucesc cum aştri doi ce-s ochii
Cuprinşi de foc de parcă sunt doi sori,
Simţind în unduirea unei rochii
Atâtea milioane de fiori;


Dar uite că citesc acea scrisoare
Şi pier din ochii florilor culori,
Iar plânşi, rămân fără culoare
Atâtea milioane de fiori,

Când inima îmi bate a-nnoptare,
Apus de viaţă, ziuă fără zori,
Şi pentru prima dată sunt ninsore
Atâtea milioane de fiori;

Că te iubesc la fel ca prima dată
Când vieţii îi eram doi căpriori,
Născând, -băiatul sărutând o fată,
Atâtea milioane de fiori.

vol. - "Sub Gutui"

Recunoștință






Ieri, un câine muşcîndu-mă;
Încercam să-i curăţ rana.
Semn de om...
Uitasem de mine, sau poate că
n-am vrut să-mi aduc aminte.

După ce mi-a oferit
Bine-meritata recunoştiinţă,
Tot ca om, i-am îndulcit semnul.
Când ne-am despărţit 
Priveam din coada ochiului ruşinaţi.
Doi dezamăgiţi,
Doi neînţeleşi.

 vol. - "Sub Gutui"

Să spună el





Poetul să fie mut.
Nu are dreptul să risipească
În van cuvintele lui înaripate.
Să le dea spre citire acestei lumi,
Cât şi celeilalte;
Poetul nu trebuie să se mişte.
Să nu se strâmbe coloana infinitului,
Să rabde capriciile cuvântului
Spre esenţa priceperii.
Si să lase sângele slobod
Întoarcerii către sine.
Când staţi de vorbă cu un poet
Nu îl întrebaţi nimic,
Doar lăsaţi-l să spună el,
Dacă va vrea,
Ceva.

vol. - "Sub Gutui"

Sub gutui





Stau de vorbă într-o zi
Cu dimineaţa
Sub copacul meu,
Un gutui...
Îi torn ceaşca de ceai la rădăcină,
Iar el frunza, mie...
Aşa ne iubim noi.
Nu-i place despre dimineaţă,
O alungă şi-mi spune:
Învaţă să nu mai fii naiv,
Nu tot frumosul e frumos;
Să te duci şi să vii,
Dar fără să pleci!
Poţi?
Învaţă!
Ca să poţi vorbi
Cu dimineaţa.

vol. - "Sub Gutui"

E-urile





După marea mascaradă au apărut e-urile
ce-i maică ălea e-uri
eh bre vezi că nu ştii vai de matale
E – eliberare E – europa
şi duce la tâmplă arătătorul Vasilache
croitorul de prelate pentru corturi
corturi mari la vreo 30 de paşi
scoate din sacoşă un baton de salam
acum toţi mâncau salam şi dimineaţa
şi la prânz şi seara numai salam
cine-ar fi sperat să aibă un aşa minunat de trai
ete bre ăsta are e-uri din germania
că de-asta e bun că are e-uri nemţeşti
o hi zice baba o hi maică ce crez io că nu?
o hi având cum zici tu i-uri din ălea
e-uri bre că-i de la europa
da’ ce n-am mai mâncat nici nu mănânc
şi nici nu fac ce n-am făcut
el abia de prinsese vreo 30 baba 80
şi încă mai spera 

vol. - "Terra Nobilis"

Murindu-mi de foame





Pe spatele al urechii mele
mi-am pus ţigara Diogene
din cutia de lemn cu sete
ţâşnind limba unei raze electre
electră din burta unei doage
privirea mi se sparge
lovindu-se cu sălbăticie
de tot ce e carne
murindu-mi de foame

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Plopului





Şi dacă Da de ce să Nu
şi dacă Nu de ce să Da
fă-mă frate al tău plopule
tu plopule în liniştirea ta
zi-mi să mă descalţ într-un colţ
rădăcina să-mi plece
iar cel care va trece
să zică "pe lângă plopii fără soţ"

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Ochi 2.





Mă vei da într-o cană
poate zâmbet poate rană
o să-ţi duci mai departe
chipul de moarte
şi-ţi va părea rău
să-ţi pară bine
tu când te doare ceva
tu trebuie să râzi
nu trebuie să plângi
cum facem noi


vol. - "Ochi"

Muşcătura





Se făcea cum din colţii lui albi
un cîine alb muşca pulpa mea fragedă
cîine alb din colţii albi ce muşti îi zic
pulpa cea fragedă a mea
nu poţi muşca şi tu negru
din colţii negrii nu poţi muşca
precum nu te pot zări de alb
Tocmai ca toţi laolaltă îmi zice
din colţii lui albi ca o zăpadă proaspătă
să te muşc asemenea celorlalţi la fel de negru vrei
cînd mi-am zis hai să muşc şi alb odată la o mie de ani
vino-ţi în fire muşcatule de alb
fii înţelept muşcatule de alb
atunci i-am zis cîinelui din colţii lui albi
muşcînd alb frageda pulpă a mea
insist animalule cîine să muşti cu negru
ca negru al pămîntului şi al corbului
pulpa mea fragedă muşc-o din colţii negri
ca ochii maică-mi tînără
sau ca ochii iubitei mele de acum
altfel mă trezesc şi-mi saţiez pulpa şi-ai să vezi
va trebui să muşti osul prin pielea întărită ca ceafa de lup
atunci cîinele alb devenind cenuşiu zice
voi muşca negru din colţii negri rămasa-ţi pulpă fragedă
animalule om dar să nu-mi reproşezi
ghinionul miilor de după tine
albindu-ţi ochii animalule om
sculîndu-te îţi zic muşcînd la rîndul tău negru
ca negru al pămîntului sau al corbului
sufletul celui cu pulpa fragedă îţi zic
iar vrînd ca mine odată la o mie de ani
la fel să mori şi tu alb sub negru
ca ochii maică-ti de tînără
sau ca ochii iubitei tale de acum
animalule om


vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Nu-i





Aţîţă vinul din pahar
vinuitul de la bar
îmbată sufletul beţivului
ce n-are cui
să zică nu ştiu care dar
şi n-are cui
la fel ca albul de pe var
să strige nu-i


vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Stea





Pluteam rotund spre nu ştiu cine
frumos ca pana mai pluteam
se-ndestula un os cu mine
când numai măduvă eram
muream trăiam trăiam muream
de nu mă mai hotăram
frumos rotund cu nu ştiu cine
crezând că-i om la fel ca mine
dar numai om el nu era
ci stea era

vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Ducere





Mi s-a desfăcut pieptul
într-un mod al naibii de perfect
plîngea în partea stîngă dreptul
stângul vorbea incoerent
mi se luase gesturile-n cer
în cer de jos că mi se luase
minţit fiind c-am fost şi ieri
în a broaştelor mătase
un mormoloc acestui lac
dar n-am crezut
că-s numai peticul pe sac
şi m-am durut

pe unde sunteţi ce v-aţi dus
v-aţi speriat v-aţi speriat
săpaţi adânc şi mai în sus
mai am în pieptul meu distrus


vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"

Încă odată





Încă nu aţi văzut totul
au înflorit şi măceşii
pleacă ciobanii cu doinele sus
brazii încep să mijească muguri
urcînd pe munte vuind
iarba încă odată se îmbrăţişează crudă
izvoarele cască pe pat
de frunză pe dungă

şi încă nu aţi văzut tot
ţăranii pentru încă un an
ung roţile carelor şi dau foc
ard amintirile copacilor şi iarba
iarba cea de care pămîntul
s-a dezbrăcat într-o duminică dimineaţa
pe când ah dac-aţi fi fost de faţă
părintele Pin ţinea slujba dintre copii

şi încă nu aţi văzut
cum femeia merge cântând
din corinteni pe drumul
înspre locurile pe care bărbatul
ară moştenirea gândind la ea
să-i vedeţi cum întind ştergerele
pentru bucate sub vişin
pomenind pe om închinîndu-se
domnului fiului şi prea-curatei fecioare

nu aţi văzut cum şoimul
suceşte fir de vânt pe deal de ceară
cînd aproape simţi că poţi atinge soarele
să-i ciupeşti obrajii ca unui copil rotofei
nu aţi văzut cum fluturi albi şi galbeni
zoresc boboci de florile cîmpului
cum sar mieii ca nişte lei în valea
care încă odată se găteşte cu munţii
pe care urcă stejari cu fagi la braţ
alţii coborând case în ei
porţi ferestre sau cele patru pentru fiecare
când va sosi timpul

nu aţi văzut rîndunele întorcîndu-se
încă odată la cuibul de sub streaşină
şi nici mînji n-aţi văzut
căutînd cele patru puncte de plecare
voi orăşenilor nimic nu vedeţi
din ce ar putea să vă bucure sufletele
a venit primăvara  încă odată
paştele încă odată a venit
eu încă odată simt că trăiesc
aici unde ţăran m-am născut
ţăran fiind mulţumesc


vol. - "Terra Nobilis"

De la capăt





Mi-a spus că îi fierbeau în jarul frunţii
rotunzii de ochi pierduţii
rostogolitori sub arcadele fixe
a mirare prinse
îmi spunea că s-a întîmplat
de i-a fost cerul îndurerat
pierise lumea toată adormind
şi de cît de mult i-a plăcut
când s-a sculat
că-i blestemat i s-a părut
să o ia de la capăt
cu alt lacăt


vol. - "Adîncuri de la suprafaţă"