Din fibra vieţii mele dute,
senin de ape, în adînc.
Pustiu, al tuturora vis, pe
mine lunii mă arunc.
De unde încă nu mă ştiu,
plăpîndă, iese noaptea albă
Desişului de umbre noi, cu
strălucita ei cascadă.
Clinchet nebun! Ce clopot
mare, prea sonor, atîrnă dreapta
Ca o pendulă sub un cadran
mototolit, ceţos, bătînd...
De sus în jos, de jos în
sus vibrează clar, tulbură apa
Care străbate sub o
luntre, prin suflet, tremurul, secînd.
vol. - Adîncuri de la suprafaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu