Stăpînă a [...]

Cuvîntul este rupt. Muşcat cîineşte –

Atîta silnicie, pîn’la os

Deşi, de gustul cărnii lui n-au parte

Atîţia cîţi inconştienţi l-au ros.

Stăpînă a gîndirilor de vază,

Cu ochiuri trainice şi cît mai rare

Aruncă-ţi plasa peste noi odată

Şi fă din valul ce rămîne, mare.

E timpul să te scuturi de rugină;

Atîtea ploi băloase-au corodat

Şi-armura ta şi haina-ţi pî’n la sînge...

E timpul să ne iei ce ai lăsat.

Căci vrednicia nu se dă cu sila

Oricît de tare ţi-ai dorit să poţi

Cu soarta noastră să redai lumina

Ce-a îndrumat odată nişte roţi;

E timpul să renunţi, e timpul

Să tai şi tu în carne pî’n la os;

Aruncă-ţi plasa care-o ai mai rară

Şi las-o pe plevuşcă, las-o jos!