Căderea în frunză

Această stare de oval în care omul

E măcinat până la pierderea groazei.

Această ajungere dincolo de hibernal

Pe colţii zburători ai iubirii

Până la căderea lui în frunză.

Urcă, îţi zice mărturisirea, frânge-mi şira spinării,

Fii tu acela care să mă ucidă cu întristarea,

Cufundă-mi ochii în ceva să trecem prin ziduri,

Să trecem prin ziduri!

Şi,

Cu pieptul tău lipit de spatele ei,

Cu ochii ei în gândurile tale,

Treceţi prin ziduri, tu şi mărturisirea,

Starea de oval în care omul se macină

Până la pierderea groazei înspre dincolo de hibernal

Unde pe colţii zburători ai iubirii

Ajunge la căderea în frunză.

Dar unii construiesc mereu ziduri;

Iată cum dincolo de acesta se înalţă încă unul

Şi cum dincolo de acela altul se înalţă.