Cel măreț va respira apa și toate lucrurile
își va putea strînge oasele și va zice
fărămituri mofturi amăgiri
cel burdușind geanta în fața magazinului
cu senin pe chip că va duce acasă
mîncare mici atenții o bere pentru el –
răgaz în care să se încarce din bucuria lor
cu mai multe vieți de fiecare dată
într-o altă lume trăiește o altă viață
una uitată de noi cei pierduți
definitiv sub tălpile groazei
răsturnam de Crăciun sacoșa
în fața tatei obsedat de acel moment –
un fes creioane colorate o broască
cu cheie un fular o carte și alte
întîi le miroseam să rețin mirosul de cadou
un fel de bucurie pură i-am zis
ne zburda prin toată casa
ne privea prin geam de dincolo și lăcrima
nu dădeam importanță sigur fiind
că e normal căci palmele micuțe
îl apucau de mîneci ca niște clopoței
aveam 4-5 ani și nu greșeam cu nimic
acum de Crăciun nu-l mai tragem de mîneci
îl strîngem pe după umeri și lăcrimăm împreună
încă mai simt acel miros încă
mai văd fesul creioanele broasca
fularul și cartea undeva pe fundal
loc în care mai primesc uneori cadouri și unde
bucuria tatei stă veșnic săpată în mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu