Și-a neliniștit intenționat sinea și
a luat o andrea să lupte cu taurul.
Să nu-i arătăm realitatea să-l
încurajăm se poate ca taurul
să fie bătrân.
- Vă știu, strigă el, vă știu, și ca
un roi de muște cuvintele ne aleg pe fiecare.
- Mă credeți nebun credeți
că nu se va transforma în lance andreaua.
Să nu-i arătăm realitatea poate
că ne va izbăvi poate
că taurul va fi bătrân.
Căzu în el pofta de viață curajul
de a fi convingerea că ar fi posibil
să moară într-o zi bună și
cu pieptul în care o piatră vibra
se avântă în adânc.
Mânuia andreau ca pe o lance apa
se dădu într-o parte și-n altă
parte taurul aștepta.
Avea coarne de aur avea
răsuflarea de foc el
mânuia andreaua ca pe o lance.
Și-a smuls rănile și-a
aruncat simțul pe vârful muntelui
toți s-au ferit din calea lui.
- Mă credeați nebun, striga
din adâncul de sub adânc din
deaupra cel mai de deasupra taurul
îngenuncheat avea lancea înfiptă în gât.
Lumina a erupt ca un vulcan el
în coarnele de aur ierta sângerând cineva
dintre noi se panică apa apa, striga, apa își
ocupă înapoi adâncul. S-a ridicat. Nu mai
credea nimeni că e nebun.
Doar vinul ascuțit a mai râs un timp și
Ramul cu spini zemuind încrederea.
De undeva se porni o ploaie
Rece cu stropi nou născuți pe
Care sufletele noastre încă îi savurează.
Taurul avusese coarne de aur și
Răsuflarea de foc și tânăr fusese și
A rămas îngenuncheat cu
Lancea înfiptă în gât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu